• Numai online
859468_big

Drotavet x 20 ml

412
22,50 lei
cu TVA

Imaginile produselor au caracter informativ si este posibil să nu corespundă cu produsul primit.

Acest produs este disponibil numai în farmacia veterinară ActivMed sau dacă ai cont de farmacie pe site-ul activmed.ro.
Pentru detalii puteti contacta numărul de telefon 0726 674 626
sau 0726 674 624

 

Compoziţie
Substanţa activă: Drotaverină hidroclorică 20 mg/ml;
Excipient (apă deionizată) ad. până la 1 ml

Specii ţintă
Cabaline de agrement sau curse, câini şi pisici.

Acţiune farmacologică
Drotaverina este un antispastic a cărui acţiune se bazează pe inhibarea semnificativă a activităţii enzimatice a fosfodiesterazei (PDE), raspunzătoare de hidroliza AMP-ciclic (AMPc) la AMP. Inhibarea fosfodiesterazei duce la creşterea concentraţiei de AMPc care influenţează scăderea concentraţiilor citoplasmatice de ioni de Ca2+ din fibra musculară. Acest lucru explică efectul drotaverinei ca antagonist al calciului şi contribuie la efectul antispastic al acesteia. Efectul relaxant al drotaverinei asupra musculaturii netede este independent de tipul de inervaţie vegetativă. Aceasta este în mod egal eficientă asupra muşchilor netezi din tubul digestiv postdiafragmatic, călor biliare, căilor urogenitale şi sistemului vascular. Datorită efectului vasodilatator îmbunătăţeste irigarea sanguină a ţesuturilor. Drotaverina traversează bariera placentară.

Indicaţii
Produsul este folosit ca antispastic în: tratamentul adjuvant al afecţiunilor digestive (colici abdominale, ulcer gastric sau duodenal, gastrită, enterită spastică, colită, pancreatită, constipaţie spastică, meteorism, spasme ale sfincterelor cardia şi pilor, spasme al musculaturii netede a căilor biliare, litiază biliară, colecistită); spasme ale musculaturii netede a tractului urinar (litiază renală, litiază ureterală, pielită, cistită); afecţiuni ale aparatului genital (contracţii tetanice uterine, iminenţă de avort), la câini, pisici şi cabaline de agrement şi curse. Acţiunea spasmolitică a produsului determină şi reducerea durerii pană la anularea ei.

Contraindicaţii
Insuficienţă hepatică severă, renală sau cardiacă.

Reacţii adverse
Este posibilă apariţia hipotensiunii arteriale mai ales după administrarea intravenoasă.

Mod de administrare
Produsul se administrează parenteral: subcutanat (s.c.), intramuscular (i.m.), sau intravenos (i.v.), astfel:
• La cabaline de agrement şi curse: 160 mg – 200 mg substanţă activă (8-10 ml produs), i.m. sau s.c.; doza se repetă la nevoie de 2 – 3 ori/zi. În cazul colicilor abdominale acute se injectează 8 ml de produs intravenos lent; doza poate fi repetată de 2-3 ori/zi pe cale i.m. sau s.c.
• La câine: 1-2 ml, i.m. sau s.c. de 1 – 2 ori/zi.
• La pisică: 0,5 ml – 1 ml, i.m. sau s.c. de 1 – 2 ori/zi.
La câine şi pisică, administrarea injectabilă poate fi urmată de administrarea pe cale orală a produsului DROTAVET - comprimate.

Atenţionări
Administrarea se va face numai de către medicul veterinar sau sub supravegherea acestuia.
In cazul administrării intravenoase a produsului, injectarea se face foarte lent.
Administrarea în timpul gestaţiei se face numai după o evaluare atentă a raportului beneficiu/risc terapeutic.
 

Timp de aşteptare
Nu este cazul.
 

Mod de prezentare
Flacoane de 20 ml.

No reviews

Cand vizitati un site web, acesta poate stoca sau prelua informatii in browser-ul dvs., mai ales sub forma "cookie-urilor". Aceste informatii, care ar putea fi despre dvs., despre preferintele dvs. sau despre dispozitivul dvs. de internet (computere, tablete sau mobile), sunt utilizate in cea mai mare parte pentru a face ca site-ul sa functioneze asa cum va asteptati.